ULTIMELE ARTICOLE

Două state puteri nucleare, India și Pakistan, se află un război

Lumea s-a trezit cu încă un război! De data asta sunt două state puteri nucleare: India și Pakistan. Iar planeta este un loc tot mai puțin sigur, din păcate! Pe scurt, ce știm acum? ▪️ India a lansat lovituri asupra a 4 ținte din Pakistan și 5 din Kashmirul controlat de Pakistan.
▪️ India susține că loviturile au vizat obiective militare.
▪️ India a informat SUA, Marea Britanie, Emiratele Arabe Unite, Arabia Saudită, Rusia despre operațiunea „Sindoor”. Sindoor este o pudră tradițională roșie ca sângele purtată de femeile indience căsătorite.
▪️ India spune că 17 teroriști au fost eliminați, iar 60 au fost răniți.
▪️ Pe de altă parte, ministrul Apărării din Pakistan a declarat că indienii au bombardat populația civilă.
▪️ Pakistanul a închis spațiul aerian pentru 48 de ore și a lansat lovituri de răspuns asupra Indiei.
▪️ Ministerul Apărării din Pakistan a anunțat că cinci avioane indiene au fost doborâte.
▪️ India spune că bombardamentul Pakistanului a omorât trei civili în Kashmir.
▪️ Pakistanul a informat Consiliul de Securitate al ONU despre dreptul său de a răspunde atacurilor Indiei.
Cum a reacționat lumea?
Ministerul de Externe al Chinei a îndemnat India și Pakistanul să evite acțiunile care ar putea duce la escaladare;
Turcia a declarat că este solidară cu Pakistanul și se opune agresiunii din partea Indiei;
Departamentul de Stat al SUA a îndemnat India și Pakistanul la dezescaladare;
Secretarul general al ONU, Antonio Guterres, a făcut apel la reținere maximă și a declarat că lumea nu își poate permite o confruntare militară între India și Pakistan;
Donald Trump spune că tensiunile dintre India și Pakistan sunt foarte vechi. Și-a exprimat speranța că escaladarea se va încheia rapid. “E păcat. Tocmai am aflat despre asta când intram în Biroul Oval.”
Ambasadorul Israelului în India a declarat: „Susținem dreptul Indiei la autoapărare, iar teroriștii trebuie să știe că nu au unde să se ascundă”.
Declanșarea operațiunii a fost cauzată de un atentat terorist care a avut loc luna trecută la Pahalgam, în Kashmirul aflat sub controlul Indiei, în urma căruia și-au pierdut viața 26 de persoane.
India a atribuit responsabilitatea atacului Pakistanului, în timp ce guvernul pakistanez neagă orice implicare.
Kashmir(vedeți harta) este încă un butoi de pulbere al lumii. Să vedem dacă omenirea îl va putea ține sub control.
Acestea sunt informațiile, ca de obicei, părerile vi le faceți voi.  

Vitalie Cojocari

India atacă Pakistanul în urma uciderilor turiștilor din Kashmir

MUZAFFARABAD, Pakistan/NEW DELHI, 7 mai (Reuters) – India a atacat miercuri nouă situri în Pakistan și Kashmirul pakistanez, raportând cel puțin trei morți, iar Pakistanul a declarat că pregătește un răspuns în contextul în care au izbucnit cele mai dure lupte din ultimii ani între cei doi inamici de lungă durată. Armatele tarilor vecine care sînt si puteri nucleae au schimbat focuri de artilerie intense și focuri de armă grele de-a lungul frontierei lor din Kashmirul disputat în cel puțin trei locuri, au declarat poliția și martorii pentru Reuters. UPDATE: Atacul cu rachete al Indiei vine ca răzbunare la un atac militant care a ucis cel puțin 26 de persoane, majoritatea turiști, în stațiunea pitorească Pahalgam din Kashmirul administrat de India, pe 22 aprilie, scrie BBC, care citează oficiali de la New Delhi. UPADATE : Purtătorul de cuvânt al armatei pakistaneze a informat că țara va răspunde, la un moment și loc ales de noi. Toate aeronavele noastre militare sunt în aer. Acesta este un atac rușinos și laș, lansat din interiorul spațiului aerian indian. Armata indiană a transmis un comunicat prin care afirmă că dreptatea a fost servită, cu referire la un atac al unei bande de rebeli, care a atacat un grup de turiști, în provincia Kashmir, luna trecută. Incidentul s-a soldat cu decesul a 26 de persoane.

Fiul directoarei adjuncte a CIA a fost ucis în timp ce lupta în Ukraina pentru Rusia, conform unei anchete realizate de presa independentă rusă

Michael Alexander Gloss, în vârstă de 21 de ani, care a murit pe 4 aprilie 2024, era fiul spionului american de rang înalt Juliane Gallina. Un american identificat ca fiul unui director adjunct al CIA a fost ucis în estul Ucrainei în 2024 în timp ce lupta sub contract pentru armata rusă, potrivit unei anchete a mass-media independente ruse. Michael Alexander Gloss, în vârstă de 21 de ani, a murit pe 4 aprilie 2024 în „Europa de Est”, conform unui necrolog publicat de familia sa. El era fiul lui Juliane Gallina, care a fost numită director adjunct pentru inovație digitală la Agenția Centrală de Informații în februarie 2024.  
  Son of CIA deputy director was killed while fighting for Russia, report says Michael Alexander Gloss, 21, who died on 4 April 2024, was the son of top-ranking US spy Juliane Gallina.
An American man identified as the son of a deputy director of the CIA was killed in eastern Ukraine in 2024 while fighting under contract for the Russian military, according to an investigation by independent Russian media. Michael Alexander Gloss, 21, died on 4 April 2024 in “Eastern Europe”, according to an obituary published by his family. He was the son of Juliane Gallina, who was appointed the deputy director for digital innovation at the Central Intelligence Agency in February 2024.  

theguardian.com/us-news/2025/apr/25/michael-alexander-gloss-cia-russia

Cristian Tudor Popescu: „Scriitorul Coroiu (ion cristoiu) minte cu nerușinare. Acum, că am scris, mă duc să-mi spăl stiloul”

Literatura lui Coroiu.  În mod normal, nu comentez ce zic feluriți jurnaliști. Treaba lor. Treaba mea e să comentez declarațiile și faptele politicienilor sau altor persoane publice. Dar când îmi sunt semnalate nu doar insulte, ci și minciuni sfruntate la adresa subsemnatului, nu mai am cum să tac.  Scriitorul la Securitate Coroiu, într-o emisiune sub marca Gândul, pe care, O, tempora!… , subsemnatul am creat-o în aprilie 2005, întrebat fiind despre ce am scris pe fbk în legătură cu moartea Papei și Vance, articulează: „A zis așa și despre cederiști în timpul mineriadei, când îi aplauda pe mineri și îi înjura pe cederiști”. E vorba, probabil, de mineriadele din 1999, de vreme ce e pomenită CDR. Atunci, în urma a ceea ce am scris și spus la televizor despre M. Cozma și bandele lui, lucru direct verificabil în presa epocii, numitul Cozma spunea că „vine la București să vadă ce are în cap Cetepe ăsta”. Din primul moment al rebeliunii minerești am spus că e vorba de o lovitură de stat în înțelegere cu partidul lui C.V. Tudor. Nici prin gând nu mi-a trecut vreodată să aplaud minerii. Și ce legătură are asta cu Papa și Vance?! Scriitorul Coroiu minte cu nerușinare.

mai mult la : republica.ro/literatura-lui-coroiu

 

Cristian Tudor Popescu

 

Paul Palencsar : Conaționalii noștri au vocația urâtului, a discernământului alterat, ce nu mai știe dferența dintre călău și victimă. Asta a reușit Putin aici. O victorie colosală

Rusia a exportat în România o propagandă menită să distragă atenția de la adevăratul pericol, care este ea însăși. Discuțiile interminabile despre homosexualii care vin să ne fure copiii, familia tradițională, Covid, vaccin, Europa decadentă și globaliștii sorosisti păreau să fie cea mai mare angoasă de la era glaciară încoace. În tot timpul ăsta, cineva, undeva, se pregătea să lovească. Iar când a făcut-o, nu ne-am mai putut culege de pe jos. Doar ne-am holbat, cu disperarea celui căzut din copac direct pe boschetul cu spini. Românii anti-Ucraina și pro-Putin sunt aceiași care strigau că nu există Covid, Vaccinul ucide, iar la granița de Vest a țării tropăie o divizie de homosexuali, gata să adopte cu forța copiii României. Cine e părintele 1 și cine părintele 2 era preocupare de bază pentru orice român responsabil. Altă frământare obligatorie era dacă te naști sau devii homosexual. Te puteai transforma într-unul, iar tu să afli ultimul. Cam ăsta era tabloul neliniștilor societății românești înaintea impactului cu aisbergul rusesc. De fapt, nimeni nu ne le-a luat copiii, Covid a existat, vaccinul a salvat vieți. Doar că a izbucnit un război de dimensiuni colosale. Iar cum milioane de creiere erau deja spălate cu minciuni rusești, până la susținerea crimelor rușilor în Ucraina nu a fost decât un pas. Unul mic. Prejudiciul mintal pe care tacticile de manipulare KGB-iste îl aduc celor care se expun propagandei Moscovei sunt uriașe. Ireversibile. Chiar și acum, milioane de români privesc fotografii cu crimele lui Putin în Ucraina, dar îl descriu pe dictatorul de la Kremlin ca apărător al Ortodoxiei și valorilor creștine. Pur și simplu, nu mai disting binele de rău. Aceiași români sunt îndrăgostiți de personaje care cer oprirea ajutorului pentru Ucraina, bucăți de teritoriu din ea și mazilirea unui președinte-erou care-și apără țara. Conaționalii noștri au vocația urâtului, a discernământului alterat, ce nu mai știe dferența dintre călău și victimă. Asta a reușit Putin aici. O victorie colosală. Am pierdut un război, fără gloanțe. Dar tot război și încă unul al naibii de important. Vineri, 25 aprilie, 2025 Foto:
  1. protestatar, în Piața Victoriei, la București, expune steagul Rusiei. ianuarie, 2025
  2. Atacul Rusiei asupra Kievului. 24.04.2025

Paul Palencsar 

Ce se ascunde în spatele plecărilor în lanț de la Pentagon?

La doar câteva luni de la începutul unui nou mandat prezidențial, Pentagonul pare să treacă printr-o criză internă de proporții. Trei oficiali de rang înalt au fost suspendați în urma unor investigații privind scurgeri de informații, un purtător de cuvânt a ales să plece după un conflict de orgolii, iar aproape întreaga echipă digitală a Departamentului Apărării a decis să demisioneze în bloc, scrie Business Insider.

Colin Carroll, șeful de cabinet al adjunctului secretarului apărării Stephen Feinberg, Dan Caldwell, consilier al secretarului apărării Pete Hegseth, și Darin Selnick, adjunctul șefului de cabinet, au fost plasați în concediu administrativ. Potrivit Politico, cei trei sunt vizați într-o anchetă privind scurgeri de informații sensibile. Printre acestea s-ar afla planuri militare privind Canalul Panama, prezența navală în Marea Roșie și detalii despre o vizită recentă a lui Elon Musk la Pentagon — temă care, în mod previzibil, a inflamat rețelele sociale.

mai mult la  Ziare.com Ce se ascunde în spatele plecărilor în lanț de la Pentagon?

Forțele armate daneze intenționează să trimită soldați danezi în Ucraina pentru instruire

Forțele armate daneze intenționează să trimită soldați danezi în Ucraina pentru instruire, a declarat Generalul-maior Peter Boysen, comandantul forțelor terestre daneze, într-un interviu acordat postului de televiziune danez TV 2, preluat de European Pravda.    
Forțele Armate au în plan să trimită soldați danezi la cursuri în Ucraina.
Rusia avertizează însă că Danemarca nu va fi atrasă mai adânc în conflict.
Luna trecută Armata a primit primele drone de atac, acum militarii merg la un curs în Ucraina pentru a învăța cum să le servească. Foto: Tue Skals / Comandamentul Apărării
Conform planului, mai multe echipe de soldați danezi vor fi trimise în Ucraina. Asta îi spun șeful armatei și generalul maior lui Peter Boysen TV 2.
Echipele sunt trimise neînarmate și provin din diferite regimente din armată.
În acest moment, Varde Kaserne este centrul ultimei afaceri a șefului armatei: echiparea soldaților danezi cu tehnici de luptă din Ucraina. Și mai ales despre învățarea din trei ani de război cu drone pe front.
– Viteza este o mentalitate, spune șeful Armatei și generalul maior Peter Boysen, care repetă un motto pe care majoritatea oamenilor din apropierea sa l-au auzit de multe ori în ultima vreme.
În cei 42 de ani de când sunt în Forțele Armate, nu am experimentat că lucrurile se mișcă la fel de repede ca acum, spune șeful Statului Major, care la Varde urmează instruirea Regimentului de Informații cu drone de atac nou-nouțe ca cele folosite pe linia frontului din Ucraina.
Pentru Forțele Armate, noile sisteme de armament și tehnici de luptă sunt rezultatul propriilor două vizite ale șefului Armatei în Ucraina în ultimele luni.
Acum vrea să grăbească procesul prin trimiterea mai multor echipe de soldați danezi în taberele de instrucție din Ucraina.
Numărul nu a fost stabilit și planurile nu au fost concrete, dar șeful armatei spune TV 2 că își imaginează că atât instructorii, cât și soldații operaționali trebuie să urmeze cursuri de una până la două săptămâni, începând cât mai curând posibil. Posibil vara asta deja.
Trimitem câteva echipe jos și uitați-vă ce experiențe au făcut ucrainenii – la prima mână. Deci cei care operează zilnic cu el și nu doar eu, coboară și prinde această experiență, spune el, adăugând că drone de atac reprezintă „peste 70 la sută din uciderea ucrainenilor împotriva forțelor ruse”.
Deci, puteți spune că acest no-go comparativ cu a avea soldați danezi la sol în Ucraina, chiar s-a schimbat?
– Da, am fost acolo de câteva ori, deci se poate spune asta. Dar acești soldați nu ar trebui să meargă în jos și să participe activ la război. Cobor să câștige ceva experiență, iar asta la invitația omologului meu, adică șeful armatei ucrainene, spune Peter Boysen.
Danemarca se adâncește în conflict, spune Rusia
Încă de la invazia pe scară largă a Rusiei în Ucraina, în urmă cu puțin peste trei ani, s-a discutat intens despre suplimentarea sprijinului armelor cu soldații occidentali la fața locului.
S-a raportat de mai multe ori, că forțele speciale și instructorii de armament au fost în Ucraina. Și chiar acum se discută dacă țările europene NATO ar trebui să contribuie cu forțele de menținere a păcii la un posibil acord de pace.
Dar până acum, trupele de luptă occidentale din Ucraina au fost considerate o linie roşie finală. De aceea ambasada Rusiei la Copenhaga stârnește furie, că Forțele Armate plănuiesc acum să trimită soldați într-o tabără de instrucție din Ucraina.
– Trimițând personal militar danez în Ucraina, printre altele, pentru a studia experiența de luptă, Danemarca se adâncește tot mai mult în conflictul din Ucraina și provoacă o escaladare necontrolată a acestuia, spune într-un comentariu scris al ambasadorului Vladimir Barbin la TV 2.

Vicepreședintele JD Vance, a doua doamnă, Usha Vance și delegația SUA au ajuns în India

Vicepreședintele JD Vance, a doua doamnă, Usha Vance și delegația SUA au ajuns în India pentru o vizită oficială de patru zile.Ei au a fost primiți de ministrul Căilor Ferate, Ashwini Vaishnaw la aeroport.
Delegația SUA călătorește cu două avioane și va ajunge în Delhi, Jaipur, Agra. La întâlnirea cu primul ministru Narendra Modi se preconizează semnarea unui parteneriat strategic global India-SUA. India se așteaptă ca și scăderea taxelor să fie cuprinsă în tratatul de cooperare economică, cel mai important punct al parteneriatului.

Sebastian Duma via Financial Times : „În jurul prânzului, pe 14 aprilie 2025, America a încetat să mai aibă un guvern care respectă legea”

❝În jurul prânzului, pe 14 aprilie 2025, America a încetat să mai aibă un guvern care respectă legea.Unii ar susține că asta s-a întâmplat deja pe 20 ianuarie, când a fost inaugurat Donald Trump. Luni, totuși, Trump a ales să ignore o decizie de 9-0 a Curții Supreme de a repatria un bărbat deportat ilegal. El a susținut chiar că judecătorii i-au dat dreptate. Degetul mijlociu al președintelui SUA către instanța supremă a fost repetat de procurorul său general, secretar de stat, vicepreședintele SUA și președintele justițiar al El Salvadorului, Nayib Bukele. Acesta din urmă găzduiește ceea ce seamănă cu un gulag american embrionar.
În ceea ce privește momentele de clarificare, întâlnirea lui Trump cu Bukele poate fi comparată cu episodul Volodimir Zelenski, din Ucraina, la sfârșitul lunii februarie.
Zelenski a fost certat pentru că nu a fost suficient de recunoscător pentru ajutorul militar al SUA și pentru că nu a purtat un costum. Dimpotrivă, un Bukele fără cămașă și cravată a primit un tratament regal. Echipa lui Trump a dat din cap când Bukele a spus că nu va lua în considerare returnarea lui Kilmar Armando Abrego Garcia, greșit deportat. Toți au fost de acord, fără niciun temei, că Garcia era de fapt un terorist.
WASHINGTON, DC – APRIL 09: Wife of Kilmar Abrego Garcia, Jennifer Vasquez Sura (2nd R), listens during a news conference to discuss his husband’s arrest and deportation during a news conference at Cannon House Office Building on April 9, 2025 in Washington, DC. The Congressional Hispanic Caucus held a news conference to discuss the deportation of Maryland resident Kilmar Abrego Garcia to the maximum security prison Terrorism Confinement Center (CECOT) in El Salvador, an incident the Trump administration claims as “an administrative error,” but refuses to bring Abrego Garcia back to the United States. (Photo by Alex Wong/Getty Images)
Scena din Biroul Oval a oferit lumii o lecție civică: guvernul Americii acordă mai mult respect unui om lider străin decât propriei Curți Supreme.
Trump știe cum să ofere o momente de televiziune captivante. Face și istorie.
Poziția oficială a celei mai vechi republici constituționale din lume este că instanțele nu ar trebui să aibă niciun cuvânt de spus cu privire la pe cine deportează executivul și pe ce motive. Călătorii străini în SUA ar trebui să fie atenți. Ei pot fi reținuți fără drept de apel. Ar trebui să fie atenți și americanii. Trump i-a spus degajat lui Bukele că ar putea avea nevoie să construiască mai multe închisori pentru deportații „crescuți local”, ceea ce înseamnă și cetățeni americani.
Dacă Trump consideră că ești membru al unei bande, pro-terorist sau pur și simplu antinațional, el poate decide asupra libertății tale. Faptul că un deportat era un frizer, nu un membru al unei bande, iar o altă țintă a fost un student inofensiv, nu un terorist, nu reprezintă o protecție.
Avocații lui Trump abia dacă pretind că le pasă. Probele pot fi secretizate din motive de securitate națională sau aparent inventate, așa cum a fost luni cu Garcia. Un avocat guvernamental care a recunoscut că deportarea lui Garcia a fost greșită a fost plasat în concediu administrativ. În cazul în care persoana greșită este deportată în cătușe, SUA nu pot face nimic în privința asta. Acest lucru ar interfera cu suveranitatea altei țări, spun ei. Această afirmație vine de la aceeași administrație care emite pretenții asupra teritoriului altor țări. El Salvador este atât de suveran cât vrea Trump să fie.
Bukele este partenerul emisferic al lui Trump.
Faptul că Casa Albă nu va publica detalii despre contractul încheiat cu închisoarea lui Bukele este, de asemenea, îngrijorător.
Abuzul și autoritarismul merg mână în mână. Cele mai aglomerate domenii din America în prezent sunt cele specializate în securitatea frontierei, drone și echipamente paramilitare. El Salvador este acum un punct fierbinte al vigilantismului din umbră. În acest sens, relația SUA-El Salvador amenință să devină bidirecțională. Printre cei care caută contracte de deportare se numără Erik Prince, fostul director executiv al grupului de mercenari Blackwater.
Prognozele sunt, de asemenea, sumbre pentru investitorii americani.
Luni, departamentul de cercetare al Morgan Stanley a avertizat că „ar trebui să fie pregătiți să fie păcăliți de mai multe ori”. Analiștii se refereau la raționamentul în continuă schimbare al tarifelor lui Trump.
Dar punctul lor – „Păcălește-mă o dată, să-ți fie rușine…” – descrie și statul de drept din SUA. Trump a grațiat mai mulți escroci și delapidatori care au contribuit cu bani la campania sa sau pur și simplu au vorbit frumos despre el. El a suspendat, de asemenea, o lege care impune ca adevăratul proprietar al unei entități să fie numit și o alta care sancționează companiile americane pentru mită primită din străinătate.
Acum dezlănțuie câinii de investigație asupra criticilor. Cele mai recente ținte includ un fost oficial federal, Chris Krebs, pentru că „a negat în mod fals că alegerile din 2020 au fost fraudate și furate”. Mass-media este, de asemenea, în vizorul său. Duminică, Trump a emis un torent de amenințări împotriva CBS pentru că a organizat interviuri critice la adresa lui. El i-a cerut lui Brendan Carr, președintele numit de el al Comisiei Federale de Comunicații, să revoce licența de emisie a rețelei de televiziune.
Interviul „60 de minute” care l-a înfuriat pe Trump a fost cel cu Zelenski.
Liderul Ucrainei a spus că „narațiunile rusești predomină în SUA”. Acesta a fost un punct corect, având în vedere inversarea vinovăției lui Trump pentru invazia Rusiei în Ucraina.
Dar observația lui Zelenski poate fi aplicată mai larg. În Rusia, disidența îi poate costa pe critici licențele de afaceri, libertatea și chiar viața. Pare o chestiune de timp înainte ca alte sisteme juridice occidentale mai puțin asediate să primească cereri ale cetățenilor americani pentru azil.❞ Financial Times
Link :

www.ft.com

In timpul întâlnirii cu președintele El Salvador au avut loc niste replici halucinante, după care Trump a început să se certe cu un jurnalist de la CNN

A fost vorba de un cetățean din Maryland care a fost deportat din greșeală, instanță supremă a decis să fie returnat in Statele Unite, dar administrația prezidențială Trump nu vrea să respecte decizia . Marco Rubio, Stephen Miller au intervenit în ajutorul lui Trump și au replicat jurnalistului care punea întrebări. RUBIO: „Nu înțeleg care este confuzia!” Acest individ este cetățean al El Salvador-ului, ilegal în SUA și a fost întors în țara sa.Politica externă a SUA este condusă de PREȘEDINTE, nu de o instanță. Nicio instanță nu are dreptul să conducă politica externă. SFÂRȘITUL POVESTEI. ” MILLER: „Curtea Supremă a spus exact ce a spus Marco: nicio instanță nu are autoritatea să constrângă funcția de politică externă a SUA. Iar oameni ca jurnalistul CNN îl portretizează ca pe o pierdere, ca de obicei, pentru că vor teroriști străini în țară care răpesc femei și copii! ” Jurnalist :Ai spus că dacă SCOTUS ( Melania Trump) spune să returnezi pe cineva, vei respecta asta? TRUMP: „Cât timp trebuie să răspundem la această întrebare a voastra ? De ce nu spui pur și simplu, „Nu e minunat că ținem criminalii departe de țara noastră? De ce nu poți spune asta! De ce te duci iar și iar catre acest subiect ? – de asta nu te urmărește nimeni. NU ai credibilitate. ”